RAPORT
pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal.
Raport
propus Presedintelui României Traian Basescu de Sorin Iliesiu
* în octombrie 2005.
Text actualizat în ianuarie 2006.
Raportul este necesar
pentru a condamna criminalitatea comunismului în mod incontestabil
si în deplina cunostinta de cauza, întrucât la fel
s-a procedat si în cazul condamnarii holocaustului, un numar
deosebit de mare de oameni fiind exterminati în ambele cazuri
de genocid.
Raportul a fost propus
la solicitarea Presedintelui României Traian Basescu de a condamna
regimul comunist din România în baza unui raport elaborat
de o comisie o comisie validata stiintific. Prezentul raport este
rezumatul unui material obiectiv, riguros stiintific, elaborat de
o echipa de istorici supervizata de personalitati recunoscute, incontestabile,
specialisti în istoria comunismului mondial si românesc.
Textul reprezinta
în cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar-stiintific
elaborat în ultimii 12 ani de Centrul International de Studii
asupra Comunismului din cadrul Fundatiei Academia Civica. Consiliul
stiintific este format din: Thomas Blanton (National Security Archives,
George Washington University, Washington D.C.), Vladimir Bukovski
(Cambridge), Stéphane Courtois (Centre National de Recherches
Scientifiques, Paris), Dennis Deletant (London University), Helmut
Müller-Enbergs (Oficiul Federal pentru Studierea Arhivelor STASI,
Berlin), Serban Papacostea (academician, Bucuresti), Alexandru Zub
(academician, Institutul ”A.D.Xenopol” Iasi). O parte
din materialul documentar este cuprins în Memorialul Victimelor
Comunismului si al Rezistentei de la Sighet, initiat de Ana Blandiana
si Romulus Rusan în 1993. Argumentele recunoasterii caracterului
obiectiv si riguros stiintific al acestui material documentar de condamnare
a crimelor comunismului, reprezentat în forma specifica de Memorialul
de la Sighet, sunt urmatoarele: În 1995 Memorialul a fost luat
sub egida Consiliului Europei. În 1997 Parlamentul Romaniei
l-a declarat ansamblu de interes national. În 1998 Consiliul
Europei îl considera printre primele trei locuri de pastrare
a memoriei continentului, alaturi de Memorialul de la Auschwitz si
Memorialul Pacii din Franta. La seminarul international de la Weimar
din 2004 a fost recunoscut ca cel mai obiectiv stiintific dintre toate
memorialele existente în fostele tari comuniste.
* Sorin Iliesiu, vicepresedintele
Aliantei Civice, membru al Consiliului director al Fundatiei Academia
Civica, membru al Grupului pentru Dialog Social, initiatorul Apelului
pentru România - din iunie 2005 - pentru reforma morala a societatii
românesti (Apelul pentru România a fost semnat de cele
mai prestigioase organizatii civice non-guvernamentale din România).
I n t r o d
u c e r e
Referiri facute de
Presedintele S.U.A si Presedintele României
fata de Pactul Hitler-Stalin (1939) si Conferinta de la Yalta (1945)
În 1945 la Yalta,
cu trei luni înainte de sfârsitul celui de-al doilea razboi
mondial, marile puteri Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie
- reprezentate de Stalin, Roosevelt si Churchill - au stabilit, printre
acordurile oficiale, un acord neoficial referitor la stabilirea viitoarelor
sfere de influenta. Dupa 60 de ani, presedintele Statelor Unite a
afirmat ceea ce sute de milioane de oameni din tarile ocupate de Uniunea
Sovietica au asteptat timp de 60 de ani. George W. Bush (Riga, 7 Mai
2005): “Acordul de la Yalta a continuat traditia nedreapta a
celui de la München si a pactului Ribbentrop-Molotov. Înca
o data, când au negociat marile puteri, libertatea natiunilor
mici a fost oarecum neglijabila. Totusi, aceasta încercare de
a sacrifica libertatea de dragul stabilitatii a lasat un întreg
continent divizat si instabil. Captivitatea a milioane de oameni din
Europa Centrala si de Est va ramâne în memorie ca una
dintre cele mai mari nedreptati ale istoriei". "Nu vom mai
repeta greselile altor generatii, dând satisfactie tiraniei
sau scuzând-o, sacrificând libertatea pentru a urmari
zadarnic stabilitatea. Ne-am învatat lectia. Nu putem neglija
libertatea nimanui. Pe termen lung, propria noastra securitate si
adevarata stabilitate depind de libertatea altora."
În spiritul celor afirmate de presedintele american referitor
la Pactul dintre Hitler si Stalin, Presedintia României a publicat
o luna mai târziu (în iunie 2005) urmatorul Comunicat
de presa – un remarcabil exemplu de demnitate nationala: “La
împlinirea a 65 de ani de la ultimatumul sovietic adresat autoritatilor
române, Presedintele României, Traian Basescu, condamna
ferm Pactul Ribbentrop-Molotov care a condus la anexarea Basarabiei
si a nordului Bucovinei de catre URSS. Presedintele Traian Basescu
considera ca România nu poate ignora suferintele îndurate
de fratii nostri de peste Prut ca urmare a unor fapte istorice grave.
Presedintele României se înclina, cu respect, în
fata oamenilor care au trebuit sa învete sa traiasca zilnic
cu suferinta, de la cea a separarii de familie, la cea a dezradacinarii
de limba si de neam”.
Citat din marturia
lui Corneliu Coposu (1914-1995), liderul anticomunismului si al crestin-democratiei
din România postcomunista.
“Poporul român
a fost singurul dintre popoarele ocupate de sovietici, din sud-estul
Europei, care n-a capitulat dupa ocupatia sovietica si care a protestat
retragându-se în munti, formând echipe de rezistenta.
Poporul român n-a dezarmat dupa ce toate statele din jurul nostru
s-au resemnat în a accepta comunismul care le-a fost impus de
armata de ocupatie sovietica, si enumar: Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria,
Cehoslovacia, Polonia, Germania de rasarit. Doar partidul nostru (P.N.T.)
a dat 272.000 de oameni arestati dintre care trei sferturi au murit
în închisoare. Asta a fost adevarata rezistenta româneasca.
Victimele acestei rezistente au fost pe de o parte intelectualitatea
româna, ofiterimea româna, tot ceea ce a avut ca suprastructura
neamul românesc, în frunte cu toti sefii de partide, toti
fostii ministri, fostii sefi de scoala, fostii oameni de înalta
gândire filozofica, oameni care s-au realizat în toate
domeniile. N-a scapat nici unul de aceasta persecutie comunista. Au
fost sacrificati sute de mii de oameni care au murit în cele
50 de locuri de detentie, în cele câteva zeci de lagare,
în lagarele de munca, la canalul Dunare - Marea Neagra, în
toate institutiile represive care au vânat tot ceea ce reprezenta
o luciditate, o gândire, o dorinta de independenta în
poporul român. Regimul comunist a concentrat, cu evident scop
de exterminare, pe cei socotiti ca reprezinta vârfurile rezistentei
anticomuniste. Puscaria nici nu avea rostul sa conserve detinutii,
ci dimpotriva, sa suplineasca ezitarile puterii politice de a-i lichida
prin glont. De aceea au fost atât de putini supravietuitori.
Sigur ca scopul a fost realizat în proportie de 90%. În
orice caz, am verificat pe viu proverbul românesc sa nu-i dea
Dumnezeu omului atât cât poate sa suporte. Omul suporta
extraordinar de mult, peste limita pe care si-ar îngadui-o sa
si-o imagineze.” (Nota: fragmente extrase din interviul acordat
Luciei Hossu-Longin).
Regimul comunist
din România (1945-1989) a fost nelegitim si criminal,
având
în vedere urmatoarele:
Prezentam
în preambul câteva repere istorice din perioada 1917-1944,
semnificative pentru nelegitimitatea regimului comunist în România:
• decembrie
1917: la Iasi, bolsevicii încerca sa rastoarne guvernul
român si sa-i izgoneasca pe viitorii fauritori ai României
Mari: regele Ferdinand Întregitorul si legendara regina Maria
(cea mai celebra regina a epocii sale, nepoata a reginei Victoria
a Angliei si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei; ultimul tar,
Nicolae al II-lea, varul reginei Maria, a fost ucis de bolsevici în
1918).
• martie 1918: la Chisinau, Parlamentul Basarabiei
(provincie româneasca ce se declarase independenta de puterea
bolsevica) voteaza Unirea Basarabiei cu România.
• noiembrie 1918: la Cernauti, Consiliul National
din Bucovina (fosta provincie a defunctului imperiu austro-ungar),
a votat Unirea Bucovinei cu România.
• 1 Decembrie 1918 (ziua nationala a României
postcomuniste): la Alba Iulia, Adunarea Nationala din Transilvania,
a votat unirea Transilvaniei si Banatului (foste provincii ale defunctului
imperiu austro-ungar) cu România. [Astfel, unirea românilor
într-un singur stat a fost realizata înainte de Conferinta
de pace de la Paris, fiind recunoscuta de aceasta (suprafata României
întregite fiind 295.042 km2). În perioada interbelica,
România va deveni un stat puternic si prosper.]
• august 1919: armata româna ocupa Budapesta
pentru a elibera Ungaria de regimul sovietic instaurat în martie
1919 de Bela Kuhn (la initiativa si cu sprijinul lui Lenin). Bela
Kuhn actionase pentru a sovietiza Transilvania.
• 1921: la initiativa Uniunii Sovietice, este
înfiintat Partidul Comunist din România (P.C.d.R.), care
va fi dirijat exclusiv de Moscova. Comparativ cu celelalte partide
comuniste din Europa interbelica, P.C.d.R. va avea cei mai putini
membri.
• 1924: conform indicatiilor Moscovei, P.C.d.R.
urma sa declanseze o revolutie bolsevica care avea ca scop final desfiintarea
Regatului României si înglobarea teritoriului românesc
în Uniunea Sovietica. P.C.d.R. este interzis datorita activitatii
lui antinationale si antistatale.
• 1939: este semnat Pactul Ribentropp-Molotov,
dintre dintre Hitler si Stalin; pactul stipuleaza “interesul”
sovietic fata de statele baltice, estul Poloniei si Basarabia (provincie
a României).
• iunie 1940: prin ultimatumul Guvernului sovietic
care a amenintat cu invazia armata imediata, România este fortata
sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si tinutul Hertei
cu toate ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei. Populatia
româneasca va fi supusa la actiuni de represiune, teroare si
masacre, elita antisovietica fiind exterminata.
• iunie 1941: guvernul condus de maresalul
Ion Antonescu declara razboi Uniunii Sovietice si elibereaza teritoriile
pierdute cu un an în urma. Ulterior, armata româna va
lupta alaturi de armata germana împotriva Uniunii Sovietice.
• august 1944: din ordinul Regelui Mihai, maresalul
Antonescu este arestat. România declara razboi Germaniei alaturându-se
coalitiei antinaziste, aducându-si întregul ei potential
militar si economic pâna la sfârsitul razboiului. Armata
româna începe eliberarea propriei tari ocupate de trupele
germane (eliberarea este finalizata la 25 octombrie 1944).
• octombrie 1944: La Moscova, Stalin si Churchill
convin neoficial asupra viitoarelor sfere de influenta (referitor
la România, Stalin a impus o preponderenta de 90%). În
acest timp armata româna elibereaza nordul României (Transilvania
de nord-est a fost cedata în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul
de la Viena). Mentionam ca pe masura ce armata româna si-a eliberat
propria tara de ocupatia nazista, sovieticii au ocupat România
declarându-se "eliberatori" si instalându-si
propriul guvern la Bucuresti sub forma Comisiei de Control al Armistitiului.
Nota: majoritatea
datelor de mai sus au fost preluate din situl oficial al Presedintiei
României, respectiv din sectiunea referitoare la istoria României,
redactata de istoricul Ion Calafeteanu.
1). Tradarea
intereselor României de catre guvernul dominat de comunisti,
impus de Stalin în martie 1945. Anexarea nedreapta si prin forta
a României la imperiul sovietic, începând din 1945.
• În februarie
1945 a avut loc Conferinta de la Yalta la care au participat Uniunea
Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie, reprezentate la vârf
de Stalin, Roosevelt si Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite
a fost reconfirmata “influenta” de 90% a Uniunii Sovietice
în România, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru
luni în urma, la Moscova. În timp ce la Yalta se pecetluia
sacrificarea României ignorându-i-se în acelasi
timp meritele deosebite, armata româna îsi continua campania
antinazista eliberând Ungaria, Cehoslovacia si o parte a Austriei.
Subliniem ca datorita României, al doilea razboi mondial a fost
scurtat cu minimum 6 luni, armata româna jertfind pe frontul
antinazist viata a peste 100.000 de militari, România plasându-se
în aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii,
dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie. Mentionam
în mod suplimentar ca Stalin a impus armatei române o
strategie militara de exterminare la limita maxima posibila.
• La 6 martie 1945, imediat dupa acordul de la Yalta si conform
prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune în România
un guvern-marioneta dominat de comunisti (condus de Petru Groza, un
politician burghez prosovietic), guvern care îsi va îndeplini
sarcina de a începe sovietizarea tarii, respectiv de a demara
lichidarea democratiei pentru a face posibila instaurarea comunismului,
tradând astfel interesele României. În consecinta,
a început teroarea: au început sa se faca arestari, epurari
si deportari, internari în lagare de detinuti politici si de
asemenea, s-a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale
guvernului-marioneta era tocmai de a organiza “alegeri libere
si corecte”.
2). Instaurarea
nelegitima si prin forta a puterii comuniste prin fraudarea uriasa
a alegerilor din 1946.
În conditiile de teroare instaurata de comunisti, alegerile
din noiembrie 1946 au fost câstigate cu o majoritate covârsitoare
de opozitia anticomunista care a obtinut între 70% si 95% din
voturi, conform unor marturii orale si unor documente. Însa
comunistii au inversat pur si simplu rezultatul oficial: 70% în
favoarea blocului politic dominat de comunisti. Fraudarea uriasa a
alegerilor a constituit o crima împotriva poporului român,
prin furtul vointei natiunii. Dupa alegeri, ritmul sovietizarii s-a
intensificat.
3). Tradarea
de catre puterea comunista din România a intereselor fundamentale
ale României prin acceptarea conditiilor nedrepte ale Tratatului
de pace de la Paris din 1947.
• În cadrul tratativelor Conferintei de pace de la Paris
din 1946-1947 si prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947),
puterea comunista din România, respectiv guvernul-marioneta
dirijat de Stalin, se face vinovat ca a acceptat ca României
sa nu i se recunoasca statutul de tara co-beligeranta conform meritelor
exceptionale ale României în lupta antinazista, ci dimpotriva,
puterea comunista a acceptat ca România sa fie tratata ca o
tara învinsa de Uniunea Sovietica. Puterea comunista (din România)
a ignorat deosebitele eforturi umane si economice, pe care România
le facuse pentru cauza Natiunilor Unite, precum si faptul ca datorita
alaturarii României la coalitia antinazista începând
din august 1944, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum
6 luni, armata româna jertfind pe frontul antinazist viata a
peste o suta de mii de militari, România plasându-se în
aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii dupa Uniunea
Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie.
• În cadrul tratativelor Conferintei de pace, puterea
comunista (din România) a ignorat nelegitimitatea întelegerii
dintre Stalin si Hitler prin pactul Ribbentrop-Molotov, precum si
nelegitimitatea ocuparii de catre Uniunea Sovietica, în 1940,
a teritoriilor românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul
Hertei. Nu a fost invocat faptul ca ultimele doua nu au apartinut
niciodata Rusiei, si de asemenea nu a fost invocat faptul ca în
1918 Basarabia a decis unirea cu România, prin proprie vointa.
Nu a fost invocata legitimitatea intrarii în razboi a României
(în 1941) pentru a-si elibera propriile teritorii. Acceptând
conditiile Tratatului de pace, puterea comunista (din România)
se face vinovata ca a acceptat sa fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile
românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei având
o suprafata de 44.000 km2, locuite în acel moment de 3.200.000
de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, acestia au fost
supusi deznationalizarii fortate, persecutiilor etnice, deportarii
(inclusiv în lagare de munca în Siberia), asasinatelor
în masa, precum si a altor forme de exterminare. Teritoriile
românesti cedate de puterea comunista au fost masiv colonizate
cu populatii alogene.
• De asemenea, puterea comunista a acceptat sa plateasca Uniunii
Sovietice despagubiri în valoare de 300.000.000 dolari si a
acceptat ca România sa fie în continuare ocupata de trupe
ale armatei sovietice pentru înca 90 de zile. Ulterior armata
sovietica de ocupatie a ramas în România pâna în
1958, întretinerea acesteia costând 2 miliarde de dolari.
4). Distrugerea
fortata a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei
politice democratice si înlocuirea democratiei cu dictatura
partidului unic (1947).
Prin distrugerea fortata a celor trei partide românesti traditionale
(national-taranesc, national-liberal si social-democrat), comunistii
au facut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura
partidului unic, partidul-stat, respectiv Partidul Muncitoresc Român
(P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Român.
5). Suprimarea
fortata a monarhiei (1947).
Dupa actul de la 23 august 1944, când s-a alaturat coalitiei
antihitleriste dând peste o suta de mii de morti pe frontul
antinazist, România a fost transformata de sovietici din stat
aliat în stat satelit. România era singura dintre tarile
ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor - considerat
astfel ultimul obstacol împotriva impunerii comunismului. Dupa
ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfârsitului razboiului,
decorat de rusi si americani, comunistii l-au silit pe Regele Mihai
sa abdice pentru a instaura republica de tip sovietic.
“Actiunea militara antihitlerista începuta la 23 August
1944 a fost unul dintre evenimentele esentiale ale celui de-al doilea
razboi mondial pe fronturile din Europa. Aceasta actiune a fost îndeplinita
exemplar de armata româna la initiativa si la ordinul comandantului
ei suprem, Regele Mihai I. Dupa august 1944, Regele Mihai a fost punctul
de reazem si de speranta a covârsitoarei majoritati a natiunii
care respingea dominatia comunista. La 30 decembrie 1947, Mihai I
a fost silit sa abdice sub amenintarea fortei si a unor represalii
sângeroase împotriva a sute de tineri arestati.”
– acad. Dinu C. Giurescu.
6). Sovietizarea
totala, prin forta, a României (1948).
Daca în anii anteriori comunistii obtinusera majoritatea sau
unanimitatea puterii, folosind de fiecare data teroarea si viclenia,
în 1948 si-au impus propriul sistem economic si social, potrivit
retetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin si
Stalin.
În anul 1948, practic toate institutiile statului au fost refacute
dupa sablonul existent în URSS: justitia, securitatea, învatamântul,
academia, cultele.
Au continuat, cu si mai mare amploare, batjocorirea justitiei prin
procese politice înscenate, precum si supunerea cetatenilor
printr-o propaganda bazata pe neadevar având scopul uitarii
adevarului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justitiei si supunerea
cetatenilor prin propaganda se numara printre constantele regimului
comunist.
A fost adoptata constitutia republicii populare – dupa model
sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Român, "partidul
unic al clasei muncitoare", organul suprem de conducere a statului
(partidul-stat). Au fost schimbati conducatorii principalelor culte
religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) si a
fost interzisa Biserica greco-catolica. A fost decretata nationalizarea
principalelor mijloace de productie (au fost nationalizate toate mijloacele
de productie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de crema
de ghete). În mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul
cotelor obligatorii de cereale, ca si împartirea taranilor în
"saraci", "mijlocasi" si "chiaburi".
S-au facut mii de arestari în rândul tineretului anticomunist,
dar si al membrilor de frunte al partidului comunist (cei neagreati
de Stalin si de Dej, cu de exemplu lotul Patrascanu acuzat de “deviatie
nationaliste”). A continuat procesul programatic de distrugere
a intelectualitatii. A fost lichidata presa libera. Academia Româna
a fost practic înlocuita în bloc cu favoriti ai puterii,
vechii membri au fost exclusi în totalitate, doar o mica parte
fiind ulterior reprimiti; mare parte a celor exclusi au fost arestati,
unii murind în detentie. Învatarea limbii ruse în
scoli a devenit obligatorie, de asemenea, învatarea istoriei
partidului bolsevic si a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei
a fost interzisa. Au fost introduse defilarile comuniste obligatorii
(uneori chiar de Sarbatoarea Sf. Paste), iar în scoli, în
locul icoanelor au fost introduse portretele conducatorilor comunisti.
7). Exterminarea
programata a cetatenilor prin actiunile Securitatii, precum si alte
forme de reprimare (1948-1989).
• În anii
'50, Securitatea a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe
toti virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventata "retinerea
administrativa ", fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul
"reeducarii prin munca", sute de mii de oameni au fost ridicati
si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim
de exterminare în masa prin foame, istovire si umilinta. Arestarile
se faceau pe motive politice: complot, propaganda împotriva
regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.
• Dupa 1965 Securitatea pretindea ca apeleaza, profilactic,
la constiinta cetatenilor. Prin aceasta se întelegea cresterea
numarului de “informatori” ("turnatori"), care
îsi luau în scris obligatia sa semnaleze "pericolele
care amenintau patria".
• În anii '80 Securitatea a conceput un program sistematic
de îndoctrinare si manipulare în masa, prin zvonuri, intrigi,
înscenari, delatiuni, provocari, crearea de conflicte între
diferitele paturi ale populatiei, înasprirea cenzurii sau reprimarea
celui mai mic gest de independenta al intelectualilor. Urmele acestei
siluiri a constiintei nationale persista si azi în mentalitatile
publice.
8). Exterminarea
programata a detinutilor politici (1945–1989).
• Numarul detinutilor politici este estimat ca fiind între
500.000 (limita minima) si 2.000.000 (limita maxima). Mentionam ca
în timpul regimului Ceausescu numarul detinutilor politici a
fost doar de ordinul sutelor sau miilor, acestia fiind camuflati intentionat
în infractori de drept comun sau internati în spitale
psihiatrice unde erau tratati cu socuri electrice si cu narcotice.
• În România au existat peste 230 de locuri de detentie
poltica, cifra în care se includ spatiile de ancheta, de triaj,
de încarcerare propriu-zisa (penitenciarele), ca si lagarele
de munca fortata si de deportare. Daca adaugam sediile de Securitate
în care detinutii erau adusi dupa arestare si supusi interogatoriilor,
cifra creste cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic
unde celor arestati li se aplicau tratamente de "reeducare"
erau cel putin 15. Numarul locurilor de executie, al locurilor unde
s-au desfasurat lupte între partizani si Securitate si al gropilor
comune descoperite în ultimii ani trece de 90.
• Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim
programat de exterminare lenta, în primul rând prin înfometare,
prin frig, prin diferite forme de tortura, prin lipsa aproape totala
a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d.. Înainte de a ajunge
în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate,
detinutii politici erau de regula torturati prin metode de o cruzime
extrema. Nu putini au decedat în timpul anchetei. În penitenciare,
torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati recalcitranti
erau izolati în obscuritate totala, înlantuiti de un inel
din centrul celulei. Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar
aflat într-o pânza de apa. Detinutul era încarcerat
dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. În
întuneric, în frig, înfometat, uneori si legat,
era obligat sa stea în picioare toata ziua si toata noaptea.
Citam din marturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul
acordat Luciei Hossu-Longin): “Am trecut prin 17 puscarii. Am
intrat în închisoare având 112 kg si am iesit cântarind
51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificata si vara
si iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mâncarea era si ea de
exterminare, cu aproximatie 400-500 de calorii pe zi: o turta facuta
dintr-un amestec de faina de malai cu faina de seminte de matura.
Am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost
pus sa fac manej…, bine, nu mai vorbesc de suspendarile pe o
ruda de fier pentru a fi batut la talpi. La iesirea din închisoare
(…) uitasem sa vorbesc. Bineînteles ca fiecare detinut,
fiind singur, era exclusa orice conversatie si legaturile cu ceilalti
ocupanti ai celulelor s-au facut multa vreme prin Morse batut în
zid, pâna când sistemul a fost descoperit si sanctionat
foarte sever. Dupa aceea, comunicarile se faceau prin tuse Morse,
care era extrem de obositoare, epuizanta, mai ales în halul
de slabiciune în care ne gaseam toti detinutii acolo. Încrederea
în supravietuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistentei.”
În lagarele de munca fortata detinutii erau exterminati din
cauza eforturilor supraomenesti, a regimului alimentar (între
500-1000 calorii pe zi fata de cele 2000-2500 calorii ale unui regim
alimentar normal), a lipsei de medicamente si conditiilor neomenesti
de cazare. La toate acestea, se adauga de obicei tortura din timpul
muncii sau de dupa munca din cauza neîndeplinirii normei.
Dupa expirarea pedepsei, numerosi detinuti erau deportati în
conditii de mizerie extrema; dupa 2-3 ani, adeseori urma o noua condamnare
care de fapt însemna reluarea torturilor pâna la exterminarea
foarte probabila.
Prezentam câteva exemple de torturi cu scop de exterminare (exemple
preluate din studiile lui Cicerone Ionitoiu): batai cu ranga de fier,
cazma, lopata, cravasa, unii murind în urma traumatismelor,
altii ramânând schilozi pe toata viata; interzicerea tratamentului
medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, în mod
fortat, contrar prescriptiilor medicale, fapt ce a dus la moartea
unora; introducerea detinutilor în carcere descoperite iarna,
dezbracati, sau chiar în pielea goala; alergarea detinutilor
si calcarea lor în copitele cailor; scoaterea detinutilor la
lucru dezbracati, în timp de iarna si pedepsirea unora de a
sta pâna la prânz în apa înghetata; îngroparea
unor detinuti de vii în pamânt; unii detinuti s-au sinucis
pentru a scapa de torturi, iar altii au înnebunit, datorita
presiunilor psihice si fizice la care erau supusi.
• Fenomenul Pitesti (1949-1954)
În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale
de a se înfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii,
magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim
burghezo-mosieresc" erau în închisori, taranii cei
mai gospodari erau deportati în coloniile de munca fortata.
Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se aplica eticheta
de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta
sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei
a fost inventat experimentul de la Pitesti (denumit de Securitate
"reeducare"). Metodele cele mai barbare de tortura psihica
au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti",
cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic
si sa se mutileze psihic denigrându-si trecutul. Aceasta operatie
diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu
începere din decembrie 1949 în penitenciarul Pitesti,
continuând apoi, cu o putere mai scazuta, în penitenciarele
Gherla si Târgu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat
un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masa
a personalitatii umane.
• Munca fortata
Munca fortata - adica folosirea detinutilor politici ca mâna
de lucru pe diverse santiere sau în mine - a fost larg utilizata
în perioada comunista si avea ca scop exterminarea în
masa.
Cel mai cunoscut dintre santiere a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra,
început în 1950, întrerupt în 1953. Mâna
de lucru era asigurata de "elementele reactionare", majoritatea
"retinute administrativ", fara proces. Canalul era denumit,
"un mormânt al burgheziei românesti". Dupa cele
mai prudente estimari, în lagarele lui au fost concentrati,
numai în 1950, peste 40.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa
numitii "lucratori voluntari".
• Femei în închisoare
În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate
exclusiv femeilor: Mislea, Margineni, Miercurea Ciuc, Dumbraveni sau
Arad. Nasterea, maternitatea capata cu totul alte dimensiuni în
închisoare. Uneori, mamele închise erau despartite în
mod tragic de copiii lor.
9). Exterminarea
grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista
în munti (1945-1962).
Rezistenta împotriva comunismului a început sa se manifeste
imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati,
anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct
instaurarii comunismului (de cele mai multe ori acestia se opuneau
epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii în scoli
a comunismului), ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care
îi ajutau. În fata acestui val masiv de agresiuni, o buna
parte din cei vizati s-au refugiat în muntii României.
Majoritatea acestora s-au organizat spontan în formatiuni sau
grupuri de partizani care împânzeau muntii. Astfel, în
anii 1945-1959 gasim partizani atât în Carpatii Orientali
cât si în cei Meridionali, în Fagaras, Retezat,
Semenic, în Carpatii Apuseni si în Obcinele Bucovinei,
precum si în padurile Babadagului, în Muntii Gutâiului
si Tiblesului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite
arme recuperate dupa razboiul mondial. Formatiunile constituite (în
medie, 10-40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru
puterea comunista. Erau compuse din tineri, batrâni, femei (dintre
care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri
din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate vârstele,
din toate categoriile sociale si orientarile politice, sprijiniti
de sateni, care le aduceau alimente si îmbracaminte si adesea
le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta
de "banditi". Terorizarea de catre anchetatori a familiilor
celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor
lor, folosirea unor metode salbatice, i-a determinat pe multi dintre
ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost
condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru
"crima de uneltire contra ordinii sociale". Majoritatea
au fost omorâti. Ultimii partizani au fost capturati abia în
1962. Rezistenta anticomunista a partizanilor a durat 14-17 ani si
a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare
la nivel national între diversele formatiuni.
10). Represiunea
împotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se
opuneau comunismului. (1948-1989) Comunismul a urmarit dezradacinarea
credintei religioase si impunerea ateismului.
• În cazul Bisericii Ortodoxe Române înaltii
ierarhi au fost înlocuiti în 1948, unii dintre ei murind
în conditii suspecte, altii fiind arestati si primind “domiciliu
obligatoriu” în manastiri. De-a lungul anilor au fost
arestati în jur de 2000 preoti de mir. În plus au fost
arestati un mare numar de calugari si maici. În 1959, Securitatea
si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor
si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau
partizani din munti si elementele reactionare. Unele manastiri au
fost evacuate prin forta armata. În 1959-1960 au fost arestati
sute de preoti pe motiv ca raspândesc misticismul, predica împotriva
materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste.
• Biserica Greco-catolica (Unita cu Roma), cea de a doua biserica
nationala, cu 1,5 milioane de aderenti români, a fost interzisa
în 1948. Un numar redus de preoti au semnat declaratia de trecere
la ortodoxie. Pentru ca au refuzat, episcopii si preotii au fost arestati
spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu
- cel care a citit proclamatia de la Alba Iulia în cadrul Marii
Adunari de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu TARA-mama,
a murit în captivitate.
• Biserica Romano-Catolica a fost considerata o "oficina
imperialista", "cuib de spioni si tradatori" etc. pentru
ca avea "legaturi cu strainatatea". O serie de procese politice
s-au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca si în cazul celorlalte
biserici, scolile catolice au fost desfiintate, preotii "reactionari"
au fost înlaturati si arestati.
• Cultele protestante si neoprotestante au fost, de asemenea,
urmarite si persecutate, pe motiv ca ar fi fost "dirijate din
exterior".
11). Arestarea,
uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau
rezistenta fata de colectivizare (1949-1962).
În spiritul "luptei de clasa", taranii au fos împartiti
în trei categorii: "saraci", "mijlocasi"
si "chiaburi". Luptând împotriva "chiaburilor"
si a "mijlocasilor" care "sovaiau", saracii trebuiau
sa "fie lamuriti" de avantajele intrarii în gospodariile
agricole. Rezistenta taranilor a fost însemnata: în primii
ani de dupa Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotarât trecerea
fatisa la colectivizarea de tip sovietic) activistii trimisi pe teren
erau refuzati si goniti, iar în multe comune au avut loc rascoale
si lupte cu trupele de militie, care s-au soldat cu morti, raniti,
condamnari si deportari. Dupa datele P.M.R.-ului, între 1949-1952
au avut loc peste 80.000 de arestari de tarani, dintre care 30.000
finalizate cu sentinte de închisoare. În rascoalele din
1959-1962 si-au pierdut viata sau libertatea alti tarani. Rascoala
din Vadu Rosca (regiunea Galati), în care si-au gasit moartea
noua oameni, a fost reprimata de Nicolae Ceausescu personal. În
alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea si "lamurirea"
taranilor. În 1962, 96% din suprafata arabila a tarii si 3.201.000
familii au fost cuprinse în structurile colectiviste, conform
rezultatelor anuntate de Gheorghiu-Dej.
12). Deportarile
cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si “vânzarea”
evreilor si germanilor.
• În ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetateni
români, au fost deportati în Uniunea Sovietica pentru
a "reconstrui" economia devastata de razboi. 20% au murit.
Supravietuitorii au putut sa revina în România abia în
1949-1950.
• În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusa în miscare
cea mai ampla actiune de deportare din istoria contemporana a României,
dupa cea întreprinsa în ianuarie 1945 împotriva
etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane
au fost ridicate din caminele lor si deportate în Baragan. Au
fost dusi români, germani, sârbi, bulgari, refugiati din
Basarabia si Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii au fost încarcati
în vagoane de marfa, puse sub paza militara, iar dupa zece-paisprezece
zile de mers au fost aruncati în câmp si lasati sa-si
construiasca prin forte proprii case din chirpici sau pamânt
batut, acoperite cu paie sau stuf. În aceste asezari - optsprezece
la numar - majoritatea deportatilor au fost retinuti cinci ani, pâna
în 1956, însa altii au ramas aici pentru totdeauna.
• Dupa revolutia maghiara din 1956 comunitatea maghiara din
Transilvania a fost supusa persecutiilor, fiind operate numeroase
arestari.
• Prin procesele intentate sionistilor în anii ’50
au fost efectuate persecutiile împotriva comunitatii evreiesti
din România.
• Majoritatea cetatenilor români de etnie germana si evreiasca
au parasit România în anii ’70 si ’80 printr-o
cinica si umilitoare forma de “vânzare”, respectiv
prin platirea unei taxe oficiale substantiale în valuta forte
(USD) în schimbul aprobarii cererii de plecare definitiva din
România comunista. Aceasta crima istorica din punct de vedere
cultural si spiritual a fost îndreptata împotriva celor
care, traind sute de ani pe teritoriul României, si-au adus
o contributie extrem de importanta la cultura si civilizatia poporului
român.
13). Represiunea
împotriva culturii. Cenzura extrema. Arestarea intelectualilor
protestatari. (1945-1989)
Odata cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare
pro-sovietica, proletcultista în toate domeniile. Bibliotecile
si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct
de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat
sau interpretat fara aprobare. S-au luat masuri pentru lichidarea
a tot ceea ce însemna legatura cu traditiile europene si cu
propriile traditii. Istoria României a fost falsificata. S-a
trecut la înlocuirea caracterului national al culturii cu “realismul
socialist”. Cultura si învatamântul au fost pervertite.
Valorile autentice au fost distruse fiind înlocuite cu false
valori. Numerosi oameni de cultura au fost aruncati în închisori,
altora li s-a interzis sa mai publice. A fost un adevarat genocid
cultural, ale carui urmari dainuie pâna azi în mentalitatile
publice.
14). Reprimarea
miscarilor studentesti din 1956. Arestarea studentilor protestatari.
Pentru lagarul comunist, anul 1956 a însemnat revolutia din
Ungaria, lichidata prin interventia brutala a trupelor sovietice.
Ecouri ale acestei miscari anticomuniste s-au simtit însa în
toate tarile est-europene. În România cei care au reactionat
imediat au fost studentii. În câteva centre universitare
au avut loc proteste soldate cu numeroase arestari si exmatriculari.
Cea mai organizata miscare studenteasca a fost la Timisoara, unde
au fost 300 de arestari. Dar si la Bucuresti si Cluj s-au constituit
grupuri organizate, care au încercat o solidarizare sau o simultaneizare
cu miscarea anticomunista din Ungaria. Reactia autoritatilor a fost
imediata - arestarea studentilor, suspendarea cursurilor, epurarea
unor profesori, înfiintarea unor asociatii studentesti care
sa supravegheze activitatile studentilor.
15). Reprimarea
miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977) si Brasov (1987).
Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.
În 1977 a fost reprimata greva a mii de mineri din Valea Jiului
care s-au revoltat împotriva conditiilor de viata, o parte dintre
protestatari fiind arestati si trimisi la închisoare, mare parte
fiind obligati sa-si schimbe locul de munca în alte regiuni
ale tarii printr-o forma camuflata de deportare. În 1987 a fost
reprimata revolta a peste zece mii de protestatari din Brasov, în
special muncitori, împotriva conditiilor de viata; sute de participanti
au fost arestati si anchetati dur, o parte dintre protestatari au
fost obligati sa-si schimbe locul de munca în alte zone printr-o
forma mascata de deportare. Miscarile muncitoresti din Valea Jiului
si de la Brasov au reprezentat o dovada ca partidul comunist era contestat
chiar de clasa muncitoare, în numele careia pretindea ca guverneaza.
Dupa ce în anii ’50-’60 a fost zdrobita rezistenta
elitelor intelectuale si taranesti, în anii ’70-’80
au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.
16). Reprimarea
oponentilor si disidentilor în anii ’70’ si ’80.
Arestarea si asasinarea celor mai periculosi oponenti.
În 1979 a luat nastere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii
din România (S.L.O.M.R.), organizatie paralela celor oficiale;
întemeietorii sindicatului si cei înscrisi ca membri au
fost arestati si internati în aziluri psihiatrice cu regim de
reeducare. Începând cu Miscarea Paul Goma si S.L.O.M.R.,
cu actiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv
si ale altor opozitionisti din diferite orase si medii, continuând
cu "propaganda împotriva orânduirii socialiste"
întreprinsa de zeci de tineri, între care Radu Filipescu,
încheind cu omorârea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea
la moarte a diplomatului Mircea Raceanu si cu editarea ziarului clandestin
"România" de catre un grup de ziaristi curajosi, între
care Petre Mihai Bacanu, toate acestea reprezinta cazuri de exceptie
dintr-o tara care fusese redusa la tacere si supunere.
17). Distrugerea
patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii ’80.
Constrângerea unei parti a populatiei României de a-si
parasi locuintele.
Demolarile facute - în Bucuresti în anii 1980 de regimul
lui Ceausescu - au fost cele mai grave operatii de distrugere a patrimoniului
istoric si cultural. Piesa de baza a acestui proiect era un palat
prezidential în jurul caruia sa fie concentrate ministerele
si alte institutii publice. În acest scop, precum si în
alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici si manastiri, unele
vechi de peste 300 de ani, alaturi de nenumarate case familiale, blocuri
si cladiri publice. Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet
privirii de noile cladiri. Cea mai notorie si mai putin justificabila
demolare a fost însa a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul
XVIII) situata în periferiile Capitalei. De asemenea, în
majoritatea centrelor istorice ale oraselor au fost facute demolari
pentru a fi construite “centre civice”. Au mai fost facute
demolari în sate si comune, în vederea “sistematizarii”.
18). Consecintele
criminale ale “politicii demografice” (1966-1989).
În scopul oficial al cresterii populatiei, începând
din 1966 si pâna la Revolutia din 1989 au fost interzise avorturile
(în urma decretului dat de Ceausescu în 1966). Femeile
aflate la vârsta fertilitatii erau supuse unui examen ginecologic
obligatoriu pentru a fi luate în evidenta în situatia
în care erau gravide si pentru a se constata daca folosesc mijloace
contraceptive (cele mai uzuale fiind “steriletele”). Femeile
însarcinate care nu doreau sa pastreze sarcina apelau la forme
rudimentare si extrem de riscante de avort clandestin. Se estimeaza
ca datorita unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000
de femei.
Multi copii nedoriti de parinti s-au nascut cu probleme grave de sanatate.
Conditiile sanitare din maternitati erau adeseori improprii. În
aceasta perioada a crescut mortalitatea infantila; pentru a fi diminuate
cifrele oficiale, înregistrarea nasterii putea fi facuta doar
cu doua saptamâni întârziere. Adeseori, copiii nedoriti
erau abandonati în spitale imediat dupa nastere, ajungând
ulterior în Leagane de copii si apoi în Case de copii;
datorita problemelor de sanatate si a conditiilor precare o parte
dintre acesti copii (probabil câteva mii) au murit la vârste
fragede.
Mentionam de asemenea ca în 1987 au fost semnalate de medici
primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial
si prin urmare nefiind tratate corespunzator.
19). Obligarea
intentionata si nejustificata a imensei majoritati a populatiei României,
în special în anii ’80, de a trai în conditii
de mizerie extrema.
Câteva exemple datorita carora starea generala de sanatate a
populatiei a fost extrem de grav afectata:
• Înfometarea populatiei prin “rationalizarea alimentatiei”
si cartelarea alimentelor de baza (carne, faina, oua, unt, zahar,
ulei etc.);
• Neacordarea frecventa a asistentei medicale de urgenta în
cazul persoanelor în vârsta;
• Oprirea intentionata a caldurii si lipsa cronica a apei calde
în blocurile de locuinte;
• Oprirea intentionata a energiei electrice, a gazului metan
si a apei. De regula, aceste opriri se faceau frecvent, pe perioade
necunoscute si fara o avertizare prealabila. Mentionam de asemenea
ca situatiile de reluare a livrarii de gaz metan au determinat accidente
si cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldându-se cu decese).
Mentionam de asemenea ca în anii ’80 iluminatul public
a fost oprit total sau aproape total.
20). Conceptualizarea
mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de
mentinere a puterii comuniste.
Toate formele de reprimare fizica si pshihica, toate formele de mizerie
materiala si morala, mentionate anterior în mod explicit sau
implicit, au reprezentat tot atâtea mijloace de lezare a demnitatii
umane, de umilinta, de dezonorare, de înjosire, de degradare,
de terorizare. Toate acestea au sadit în sufletul cetatenilor
români frica de sine si frica de semeni, spaima generalizata,
desperarea, deznadejdea, exasperarea, sentimentul zadarniciei, neîncrederea
în sine si în semeni, suspiciunea fata de oricine –
colegi, vecini, prieteni si chiar fata de persoanele cele mai apropiate.
Toate acestea au reprezentat în mod programatic mijloace de
supunere si de mentinere a puterii comuniste.
21). Masacrarea
cetatenilor în timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie
1989.
Spre deosebire de toate celelalte tari foste comuniste din Europa
în care comunismul a cazut fara nici o victima (sau aproape
fara victime), România a fost singura tara în care înlaturarea
comunismului s-a facut cu varsare de sânge. Populatia civila
pasnica si neînarmata a fost masacrata: peste 1.200 de morti
si peste 4.000 de raniti. Numarul de victime vorbeste de la sine despre
criminalitatea extrema a regimului comunist din România.
Nota:
• Câteva idei au fost sugerate de Vladimir Tismaneanu,
profesor de stiinte politice, University of Maryland (SUA).
• Câteva fraze au fost preluate din volumul Ruxandrei
Cesereanu, “Gulagul în constiinta româneasca”
(2005, Editura Polirom).
