Laura Ștefan, specialistă anti-corupție la ExpertForum și membră a Grupului pentru Dialog Social, a fost desemnată de către Ambasada SUA câștigătoare a premiului “Femeia curajoasă” pe 2015. Laura Ștefan este de asemenea nominalizată de ambasada SUA la București pentru premiul “Femei curajoase din întreaga lume”, acordat de Secretarul de Stat al SUA, relatează Hotnews.
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, a declarat, în cadrul ceremoniei de decernare a premiului că “Laura Ștefan este de mult timp un lider în lupta împotriva corupției din România și suntem mândri să-i acordăm recunoaștere în această seară. Sunt bucuros să vorbesc despre un lider care distruge bariere și impulsionează comunitățile spre progres și egalitate“, a spus Thompson.
Laura Ștefan a spus că este motivată de schimbarea României ca rezultat al eforturilor societății civile: “Consider că este o distincție pentru societatea civilă românească, care ani de-a rândul a încercat să aducă pe agenda publică toate problemele spinoase ale lumii în care trăim, de la copiii institutionalizați la condițiile din arest și pușcării“, a declarat, joi seara, Laura Ștefan.
Laura Ștefan a mai spus că “marțea neagra” a fost cea mai dificilă situație prin care a trecut în activitatea sa: “marțea neagră, un moment extrem de greu în care a contat foarte mult puterea de convingere a celor câtorva voci care încă susțineau, împotriva establishmentului, că ceea ce făcuse Parlamentul României nu era în regulă. Noi încercăm să ne asigurăm că legile nu sunt ciuntite, că instituțiile nu sunt decapitate, că instituțiile nu sunt desființate. Au fost astfel de cazuri, dacă vă aduceți aminte în 2007, imediat după intrarea în UE, s-a încercat eliberarea din funcție a unor oameni cheie din DNA“, a spus Laura Ștefan.
Prezentă la ceremonia de premiere, Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, a subliniat importanța luptei anticorupție. “Cred că toți vrem ca în această țară să mergi la doctor și să nu trebuiască să dai mită, să iei un examen în condițiile cele mai corecte, toată lumea vrea să-și rezolve problemele cu respectarea legii, fără a fi nevoiți să ofere mită sau alte cadouri. Cred că este o problemă extrem de importantă, cred că toti cei care sunt implicați într-un fel sau altul în lupta cu corupția fac un lucru extrem de important indiferent că previn combaterea fenomenului, indiferent că investighează sau au poziții publice cum are și dna Laura Ștefan“, a spus procurorul șef al DNA.
Lasă un răspuns