Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2007 se acordă politologului Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea din Maryland (SUA), în calitate de Preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi de coordonator al Raportului Final elaborat de aceasta. Pe baza raportului, regimul comunist a fost condamnat ca ilegitim şi criminal, în numele Statului Român, de către Preşedintele României, Traian Băsescu, moment de răscruce în istoria postcomunistă a României.
Dorim sa onorăm astfel un remarcabil efort colectiv de cercetare, de analiză şi sinteză, animat de ataşamentul faţă de valorile unei societăţi deschise şi democratice şi de convingerea că o democraţie viabilă nu poate fi întemeiată pe amnezie şi minciună. Asumat de cei 39 de membri şi experţi ai Comisiei, raportul îmbină rigoarea ştiintifică şi empatia pentru victimele catastrofalului experiment comunist. Raportul final lasă deschisă calea pentru o veritabilă dezbatere naţională, fiind un document reper, indispensabil unei confruntări oneste şi lipsite de inhibiţii cu trecutul traumatic reprezentat de dictatura comunistă. El poate fi privit, de asemenea, ca un pas important în condamnarea internaţională a crimelor comunismului.
Grupul pentru Dialog Social
Bucureşti, 27 XII 2007
Lasă un răspuns