PROTEST
Subsemnații, membri ai Grupului pentru Dialog Social, am aflat cu indignare de amendamentele la Codul Penal, votate de majoritatea parlamentară în Camera Deputaților pe data de 10 decembrie a.c. În urma unei proceduri complet netransparente – comisii care votează noaptea sau se ascund de jurnaliști -, s-au adoptat mai multe amendamente care pun în pericol în mod fundamental lupta anticorupție și chiar domnia legii. S-a redefinit în sens restrictiv noțiunea de „funcționar public”, astfel încât parlamentarii și președintele țării să fie excluși din categoria respectivă, și s-a restrâns noțiunea de „conflict de interese”, care devine
irelevantă pentru miniștri, parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali. În acest fel, Parlamentul a creat practic două categorii de cetățeni: unii, o castă de sus-puși, care pot jefui statul și bunul public cu impunitate, și alții, oameni de rând, care, exact pentru același fapte, pot fi condamnați la pedepse cu închisoarea.
Este evident nu numai că astfel se deschide calea unor abuzuri de neimaginat, fie și cu o acoperire legală, dar se aduce și o atingere gravă principiului constituțional al egalității cetățenilor înaintea legii. În plus, măsura ridică semne de întrebare asupra voinței statului român de a-și respecta atât angajamentele fundamentale luate înaintea partenerilor din UE și NATO privind democrația, reforma justiției și statul de drept, cât și convențiile internaționale pe care România le-a ratificat, precum Convenţia penală
împotriva corupţiei a Consiliului Europei şi Convenţia ONU asupra corupţiei.
În consecință, cerem Parlamentului României să reconsidere aceste amendamente atunci cînd legea îi va fi retrimisă de Președintele României, care a anunțat deja că va face acest lucru, și să nu mai aducă pe viitor atingere cadrului legal și instituțional legat de lupta împotriva corupției.
De asemenea, cerem tuturor oamenilor de bună-credință, indiferent de convingeri politice, să protesteze prin orice mijloc legal împotriva acestui act abuziv și nedemocratic al Parlamentului, inclusiv prin semnarea acestui protest.
Semnături
Raluca Alexandrescu, lector dr., Facultatea de Științe Politice, Universitatea București
Sorin Alexandrescu, profesor, Universitatea București
Vlad Alexandrescu,
conferențiar, Facultatea de Litere, Universitatea București
Radu Bercea, specialist în cultură indiană
Mariana Celac, arhitect
Adrian Cioflâncă, istoric
Eugen Ciurtin, publications officer al European Association for the Study of Religions
Magda Cârneci, scriitor, profesor invitat, Universitatea Națională de Arte, București
Andrei Cornea, profesor, Universitatea București
Aurelian Crăiuțiu, profesor de științe politice, Indiana University, Bloomington, SUA
Daniel Cristea-Enache, critic literar, Facultatea de Litere, Universitatea București
Rodica Culcer, jurnalist
Radu Filipescu, inginer
Armand Goșu, redactor-șef Revista 22, cadru universitar, Universitatea București
Stere Gulea, regizor
Alexandru Gussi, doctor în științe politice, cadru universitar, Universitatea București
Gabriel Liiceanu – scriitor, profesor, Facultatea de filosofie, Universitatea București
Costea Munteanu, profesor, Academia de Științe Economice, București
Horea Murgu, profesor la UNATC
Andrei Oișteanu, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română
Anca Oroveanu, profesor, Universitatea Națională de Arte, București
Horia Roman Patapievici, scriitor, filosof şi eseist
Dan Perjovschi, artist vizual
Andreea Pora, redactor-șef adjunct, revista 22
Ioan Stanomir, profesor, Facultatea de Ştiințe Politice, Universitatea București
Mihai Șora, filosof
Laura Ștefan, expert anti-corupție, Expert Forum
Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice, Maryland University, SUA
Ion Vianu, scriitor
Ștefan Vianu, profesor, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, București
Sorin Vieru, filosof
Sever Voinescu, avocat și publicist
Lasă un răspuns