APEL GDS CĂTRE PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, MARCEL CIOLACU

Domnule Prim-Ministru Marcel Ciolacu,

Am trăit cu toții șocul eșecului absolut al instituțiilor de protecție a vârstnicilor.  O țară întreagă a văzut cum bătrânii lăsați în grija Statului sunt umiliți, intoxicați, subnutriți, nemedicalizați. Compromiși public, doi miniștri din Guvernul dumneavoastră au demisionat în cele din urmă. Dezvăluirile continuă. Zeci de persoane vulnerabile sunt mutate, în faptul nopții, în cearșafuri sau în mușamale, din căminele insalubre, devenite vacă de muls în beneficiul funcționarilor corupți de la toate nivelurile. Au fost date sute de amenzi, doar-doar opinia publică se va liniști. Dar știm cu toții ce urmează. Vor fi penalizați câțiva funcționari, dar sistemul va continua, va umili, va înfometa, va condamna la moarte în continuare pe cei mai vulnerabili.

Cu centrele de plasament pentru copii și tineri, lucrurile nu merg mai bine. Căminele vechi nu au fost încă închise. Direcțiile județene nu au fost în stare să acceseze fondurile europene pentru a construi infrastructura necesară apartamentelor de tip familial de care este nevoie.

Violența instituțională este în continuare la ea acasă în sistemul de protecție a copilului. Medicația neuroleptică este în continuare administrată adolescenților fără justificare, tratamentele prescrise de medici pe durată scurtă sunt permanentizate în mod iresponsabil din comoditate. Educația specială dată copiilor și tinerilor din orfelinate este aproape inexistentă. Pregătirea lor pentru ieșirea din îngrijire este doar pe hârtie. Cohorte de tineri sunt condamnați mai departe eșecului educațional, profesional, social.

Domnule Marcel Ciolacu, e timpul ca acest angrenaj al corupției și nepăsării să înceteze! A sosit timpul unei reforme profunde a serviciilor sociale din România. Experiența celor 33 de ani care ne despart de masacrul copiilor, atestat la Cighid și în multe alte orfelinate din țară, ne arată că, în ciuda declarațiilor sforăitoare, serviciile sociale produc groază în continuare. A sosit timpul, domnule Ciolacu, să vă asumați schimbarea sistemului din rădăcină. Trebuie invitați experți străini, arhitectura întregului sistem trebuie modificată, criteriile de validare profesională total schimbate. Nu e vorba de subfinanțare. Sistemul protecției sociale din România înghite destui bani. E vorba de corupție, de subumanitate, de violență instituțională, de management defectuos, de lipsa unor elementare principii privind îngrijirea copiilor, tinerilor și vârstnicilor.

Schimbând un ministru, un președinte de Autoritate, un director general nu rezolvați nimic (deși acest lucru este necesar). Trebuie schimbat tot sistemul, trebuie aduși responsabilii să recunoască falimentul absolut, trebuie cerută opinia unor experți străini care nu au nimic de împărțit cu cangrena ce s-a răspândit în instituțiile de protecție. Cancerul este generalizat, domnule Marcel Ciolacu! La televizor vedem cum cad pradă metastazelor lui zeci și sute de oameni în continuare.

Aveți șansa de a fi acum în poziția de a opri această roată nemiloasă a lipsei de umanitate. Resursele PSD nu sunt suficiente. Resursele sistemului de protecție nici atât. Este nevoie să apelați la oameni integri. Este nevoie să vă asumați schimbarea!

Există încă anticorpi care luptă împotriva bolii generalizate. Jurnaliștii români care s-au luptat pentru a aduce în atenția publică ororile de la Voluntari, procurorii de la DIICOT care s-au autosesizat și au început să le ancheteze – astfel de conștiințe integre pot încă să reducă dimensiunile dezastrului, să limiteze răul care amenință să intre în metastază. Pentru a fi credibil atunci când pretindeți că vă interesează reconstrucția sistemului acestuia de protecție umanitară, vă cerem:

1) să asigurați accesul liber al presei în toate centrele de acest fel;

2) să cereți explicit acestor centre să asigure transparență totală în relația cu autoritățile statului care le investighează și monitorizează activitatea;

3) să solicitați constituirea unor comisii de evaluare care să conțină deopotrivă experți români și străini din organisme de maximă credibilitate.

Grupul pentru Dialog Social

17 iulie 2023

© GDS – Grupul pentru Dialog Social