Institutul Cultural Român (ICR) este instituția care trebuie să reprezinte cu demnitate cultura română în lume. Prin cele 18 filiale ale sale deschise în marile capitale, ICR trebuie să asigure interfața pro activă între creatorii culturali români și mediile artistice din celelalte țări. ICR-urile din străinătate sunt locurile abilitate pentru schimburile culturale dintre profesioniștii români și piața globală de artă. În concurența dintre culturi și în promovarea intereselor culturale românești e nevoie de oameni bine formați, cu abilități specifice domeniului cultural.
Numirile de directori de ICR-uri pe bază politică și nu culturală, care se anunță în ultima vreme, sunt o catastrofă: ele vor duce progresiv la discreditarea și finalmente la moartea acestei instituții care prezenta la un moment dat un exemplu de instituție cu adevărat funcțională în România, la standarde europene.
Este absolut necesar ca cei ce vor conduce aceste ICR-uri să fie aleși dintre propunerile venind de la uniunile de creație, universitățile cu profil cultural, ONG-urile de specialitate, Academia Română etc. Este imperativ necesar ca aceștia să îndeplinească câteva criterii minimale: cunoașterea limbii țării gazdă; cunoașterea culturii românești și a culturii țării gazdă;
abilități de management cultural. Cerem de aceea amânarea deciziilor de numire ale candidaților actuali și repornirea întregului procedeu după criteriile menționate mai sus.
Întrucât instituțiile care supervizează activitatea ICR sunt mult prea politizate și supuse grupurilor de interese partinice, chemăm societatea civilă să se mobilizeze pentru a cere o reprezentare corectă și demnă a culturii române în străinătate prin persoane competente și specializate. Cultura este cartea noastră de vizită cea mai convingătoare